În Moldova, până în 2009, nimic nu se împărțea. Doar până atunci trăiam în comunism. E drept, un altfel de comunism. Un comunism în care șeful de partid aducea flacără sfântă de la Ierusalim și zidea biserici. Așadar, și proprietatea s-a împărțit respectiv după noua formulă a comunismului: ”Tot era al nostru”, adică al tatălui, al fiului și-al sfântului duh. Gurile rele spun că tatăl era Voronin, fiul era Olejka, iar sfântul duh – Plahotniuc. O familie unită și fericită.

Când a venit anul 2009 au venit și problemele. Odată cu venirea democrației s-a dus pe apa sâmbetei și toată unitatea. Filat investise ceva milioane în mitingurile din 2008 și 2009. Băgase bani frumoși și-n campania din vara lui 2009, așa că trebuia să-și recupereze pierderile. Urechean simțea că-i ultimul său tren, așa că a rupt cât s-a putut posibil, a vândut în stânga și-n dreapta, grăbindu-și astfel decesul politic. Ghimpu a pățit la fel ca țăranul din povești, care nu visa niciodată că va ajunge prinț, iar când a ajuns și-a pierdut cu totul mințile. Iar Lupu… Lupu nu conta.

Și-a trecut un an și ceva de ”razborci”, împărțeli, cumpărări și vânzări de funcții, lupte sălbatice pentru obținerea de funcții și influențe. Invitabil au venit alegerile anticipate, iar noi am ales din nou democrația, sperând că au împărțit tot ce-au avut de împărțit și-acum or porni carul din loc, dar ne-am înșelat amarnic.

Când a aflat Filat cine e Plahotniuc?

Astăzi asistăm la o luptă pe viață și pe moarte, pe față de această dată. Această luptă a început din august 2009, când a început ”Marea Împărțeală”, explodând abia acum.

Filat se laudă că e în politică din 1998, iar în business și de mai de demult. Pe cine nu ai întreba din businessul moldovenesc despre Plahotniuc, îți vor răspunde că-l cunosc bine pe acesta și felul său de ”a face afaceri”. Pe orice politician cât de cât influent l-ai întreba de Plahotniuc, răspunsul ar fi cam același. Toți îl cunosc și știu cum acționează.

Filat are vreo 15 ani de când e și businessman și politician, deci îl cunoaște de două ori mai bine pe Plahotniuc și știe foarte bine de ce este acesta în stare, dar a început a mârâi abia în iunie 2011. E imposibil Filat să nu fi știut cine este Plahotniuc, ori să fi crezut că odată cu plecarea comuniștilor de la Putere, acesta s-o fi transformat într-un sfânt. Nu, Filat știa foarte bine cine este Plahotniuc, ba chiar a acceptat și ceva bani din partea acestuia pentru finanțarea campaniei electorale din 2009. A bătut palma cu el de cel puțin două ori: în august 2009 și decembrie 2010, făcându-se astfel părtaș cu acesta la ABSOLUT orice crimă, monopol și ce-i mai reproșează el acum lui Plahotniuc.

Vă mai amintiți ce spunea Filat în august 2010 când era întrebat de campania lui Mocanu? ”Măcel”! ”Iar eu am o țară de guvernat și n-o să mă implic NICIODATA în acest măcel”. Așa a spus cel acum autointitulat politicianul number 1, că el niciodată n-o să se implice în măcel.

Și eu l-am crezut, mai ales după ce se îmbrățișa zâmbitor cu Plahotniuc pe 30 decembrie 2010.

Când au aflat ”analiștii” cine e Plahotniuc?

Urmăresc cu dezgust cum tabăra analiștilor așa-ziși independenți și echidistanți îi suflă-n fund lui Filat de când acesta a spus numele păpușarului. Bine, mulți dintre ei făceau același lucru și mai înainte, doar că ce fac acum e de-a dreptul ridicol. Și să știți că e corectă expresia ”îi suflă-n fund”, pentru că ei chiar asta fac.

Și-mi amintesc cum cu un an în urmă, aceiași ”analiști” vorbeau exact ca Filat. ”Dom’le, măcel economic”, ”Mocanu face jocurile comuniștilor”, ”AIE trebuie păstrată, Plahotniuc nu e mai rău decât Voronin”. Ca azi, ”analiștii” suflători în fund să sufere și ei niște revelații extraordinare și să ”conștientizeze pericolul Plahotniuc.”

Concluzii

Dacă Plahotniuc se face vinovat de ceva între august 2009 și iulie 2011, Filat este cel puțin la fel de vinovat ca ”Al Capone de Grozești”. Pentru că știa cine este Plahotniuc, a bătut palma cu el de mai multe ori și a închis ochii la fărădelegile acestuia.

Filat acum face show ieftin. El vrea oarecum să se distanțeze de Plahotniuc, în vederea viitoarei campanii electorale pentru Parlamentare. Să dea vina pentru tot răul din cei doi ani ai săi de guvernare pe Plahotniuc. El știe că stă mult mai bine în ochii moldovenilor și a europenilor decât Plahotniuc și acum își joacă cartea. De pe urma acestei campanii, câștigând un PR considerabil.

Moldovenii sunt împărțiți în două tabere. Tabără care e pro-Filat este mult mai numeroasă și sinceră, ei cerând ca vajnicul Premier ”să ia decizii asumate împotriva criminalului Plahotniuc”. Cealaltă tabără, mult mai puțin numeroasă și nesinceră, a lui Plahotniuc și Ghimpu, pentru că cei doi sunt de cealaltă parte a baricadei, dau vina pe Filat. Mai există și un a treilea grup, ca întotdeauna, cel al oamenilor neutri și a indiferenților.

Nu este deloc o noutate, dar noi în țara asta nu avem ABSOLUT niciun analist politic. Niciun om care să vorbească într-adevăr sincer și în interesul cetățeanului. Nu e nici un formator de opinie cu ”cojones”, cum i-ar zice latino-americanii. Toți îi suflă-n fund ori unui ori altuia, chiar dacă unii o fac cu nerușinare, iar alții un pic mai voalat. Oamenii care sunt independenți și care spun lucrurilor așa cum sunt au șanse de exprimare mult mai mici, îngrădite tocmai de cei doi, care controlează aproape toată mass-media din Moldova.

Un prieten de facebook zicea că mai avem nevoie de o revoluție, nu ”7 aprilie”, ci una în mentalitatea noastră, a moldovenilor, pentru a nu mai fi atât de ușor manipulabili și pentru a nu accepta atât de ușor să suflăm în fundurile politicienilor. Are mare dreptate.

www.alexcozer.com