Adevărul despre cariera din Gura Bîcului

Actuala Putere are nevoie de o Opoziţie reală...

Alegerile locale de duminică au pus punct unui val succesiv de cicluri electorale care, de bine, de rău, au constituit verigile Puterii la toate nivelurile. Dacă facem abstracţie de chestiunea nealegerii şefului statului, actuala guvernare se află pe poziţia când are „legitimitate” de sus până jos, fapt ce poate da naştere unei perioade relativ lungi de stabilitate, ce i-ar permite să se concentreze asupra problemelor reale ale acestei ţări. Totodată, aceste alegeri locale - chiar dacă sunt locale - au pus în lumină toate punctele vulnerabile ale actualei Puteri.

În capul listei aş pune concluzia că actuala Putere nu e încă Putere. Tot mai acută e senzaţia că actuala Putere există doar pentru a se consolida şi a se apăra pe sine, nu Independenţa acestui Stat. În realitate, pretinşii „statalişti” sunt preocupaţi în cel mai nesemnificativ mod de securitatea RM. Mă refer la toate tipurile de securitate - teritorială, economică, lingvistică, etnică, culturală, energetică ş.a.m.d. Marşurile de zeci de mii de persoane prin centrul Chişinăului, care fluturau drapelele altui stat, sunt o ilustraţie vie a faptului cum (nu) îşi exercită puterea actuala Putere.

Pe locul doi aş pune lipsa de dialog dintre Putere şi Societate. Guvernarea şi poporul sunt două lumi paralele care nu se intersectează decât la urnele de vot.

Pe locul trei aş pune relaţiile dintre Stat şi Biserică. În ultimii ani, clerul a devenit o forţă politică care, prin practici mai puţin ortodoxe, încearcă să influenţeze în sensul dorit politica la toate nivelurile.

Urmează Justiţia, care rămâne la fel de dependentă de Putere cum a fost în timpul regimului Voronin. O mare problemă sunt relaţiile dintre Stat şi Minorităţile etnice, incapacitatea cronică a tuturor guvernărilor de a elabora şi promova politici de integrare a minoritarilor etnici în viaţa spirituală a societăţii.

Puterea este coruptă fiindcă e obţinută prin corupţie - mă refer la fenomenul periculos ce s-a generalizat în ultimii ani de a cumpăra masiv voturile alegătorilor cu torbe cu alimente. Puterea „aleasă” reprezintă tot mai puţin voinţa poporului.

Actualul sistem electoral nu asigură exprimarea plenară a voinţei politice a cetăţenilor, controlul Societăţii asupra Puterii, din care cauză toate guvernările au fost responsabile mai mult faţă de Mafia din umbră şi mai puţin faţă de Cetăţean.

O frână serioasă în modernizarea şi europenizarea RM a devenit aşa-zisa RM Nistreană, din cauza incapacităţii cronice a tuturor guvernărilor de a încheia războiul de pe Nistru şi de a obliga Rusia să-şi retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova. Toate guvernele de până acum, obediente Moscovei, au contribuit la scindarea societăţii moldoveneşti pe criterii etnice, lingvistice şi spiritual-culturale, fapt ce reclamă resetarea principială a relaţiilor cu România şi recunoaşterea oficială a RM drept cel de-al doilea stat românesc, cu toate consecinţele ce derivă din acest concept. Nicio guvernare de până acum nu a avut voinţa politică de a renunţa la aşa-zisa „politică de neutralitate”, al cărei efect a fost unul singur - menţinerea trupelor ruseşti pe teritoriul RM ca armă de şantaj şi control rusesc.

Toate guvernările de până acum au distrus metodic satul moldovenesc. Prin politicile infantile şi mioape, ţăranul a fost transformat în şerb pe propriile cote. În plus, lipsa unei politici bazate pe meritocraţie a condus la diferenţierea socială a pensionarilor, iar faptul că reprezentanţii fostei nomenclaturi comuniste şi ai „organelor” de tot felul au pensii de zeci de ori mai mari decât cele ale „proştilor de la sapă” nu poate contribui decât la instabilitate interetnică, politică şi socială în RM, şi adânceşte lipsa de respect al cetăţeanului faţă de Putere şi Stat.

Nu a fost scopul acestui articol de a prezenta lista exhaustivă a „punctelor vulnerabile” ale actualei (şi fostelor) Puteri - listă ce ar cuprinde zeci şi sute de probleme… Intenţia mea e alta: de a trage un semnal de alarmă asupra faptului că societatea noastră a ajuns la o linie critică. Dacă dorim cu adevărat să păstrăm acest Stat, trebuie să alegem o Putere responsabilă, inteligentă, necoruptă. Acesta nu e un obiectiv din domeniul fantasticului, dovadă experienţa altor ţări. O asemenea Putere însă poate fi aleasă când există o Opoziţie la fel de responsabilă, inteligentă şi necoruptă. O opoziţie coruptă naşte o Putere coruptă. O opoziţie debilă produce o Putere debilă. Şi tot aşa. De doi ani, noua Putere liberal-democratică a funcţionat fără Opoziţie. În RM, comuniştii, prin definiţie, nu pot juca rolul de opoziţie; PCRM este o organizaţie politică antimoldovenească şi antistatală, care serveşte interesele unei ţări străine. În aceşti doi ani nu a existat un „vacuum de Putere”, ci „un vacuum de Opoziţie”. În consecinţă, actuala Putere dă semne evidente de degradare şi degenerează în grupări dictatoriale, (re)devin populare practicile totalitare de creare a „cultului personalităţii”, instituţiile statului ies de sub controlul cetăţeanului şi al societăţii, Statul devine tot mai paternal şi-şi hrăneşte cetăţenii cu torba cu ajutoare umanitare, partidele politice nu mai exprimă voinţa maselor, ci doar voinţa Liderului, Cârmaciului. (Am ajuns s-o auzim şi pe asta: recent, Vlad Filat a declarat că partidele politice „trebuie să devină instituţii fundamentale… ale statului” (Publika TV, 20 iunie). RM are nevoie de o Opoziţie care să pornească de la premisa că, metaforic vorbind, instituţia fundamentală a Statului este Cetăţeanul. Aşa cum este acest Cetăţean - mai deştept sau mai prost, mai turmentat sau mai lucid -, el e făuritorul Bugetului şi al PIB-ului, dar nu şleahta de mâncăi cocoţaţi prin fraude morale şi politice în vârful Piramidei.

Spun aceste lucruri anume acum nu întâmplător. Am observat că, imediat după turul doi de scrutin, unii au început să-şi ascută săbiile şi să dezgroape securea războiului politic. Aceasta înseamnă că reintrăm într-o nouă spirală a scandalurilor politice intestine şi într-o nouă campanie de căutare a duşmanilor interni şi externi. S-ar putea ca temeliile şubrede ale acestui stat să nu mai reziste la un nou război. Cine poate opri acest război? „Opoziţia comunistă”, care ea însăşi participă la declanşarea lui? Actuala Putere - iar în persoana acesteia, întreaga Republică Moldova - are nevoie de o Opoziţie autentică, reală, eficientă. Există forţe ce ar putea astăzi să construiască o asemenea Opoziţie? Întrebarea nu e deloc retorică.